Membrii juriului

Pézman Andrea (SK)

Andrea Pézman s-a născut în Komárno (Slovacia) în anul 1975. În momentul de față trăiește și lucrează la Bratislava. În anul 1999 a obținut diploma de arhitect la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Slovace din Bratislava, iar în anul 2005 a terminat Academia de Arte Plastice din Bratislava cu specializarea artist grafic. Aici a obținut titlul de Doctor în Arte în anul 2018. 

În prezent este asistent universitar la Catedra de Artă Grafică. Are expoziții regulate în Slovacia, Ungaria și în străinătate.

A primit numeroase premii la nivel național și internațional. Operele ei se găsesc în colecțiile mai multor instituții recunoscute: MAK Wien, Mead Art Museum at Amherst College (SUA), Instituto de Artes Gráficas, Oaxaca (Mexic), Galéria mesta Bratislavy (Slovacia). 

dr hab. Bogdan Achimescu prof. ASP (PL)

Desenator și artist transmedial, născut în 1965. Studii la Liceul de Arte din Timișoara, Institutul de Arte Cluj, Academia de Arte din Cracovia, absolvită la Facultatea de Grafică în 1992. În ultimii ani Achimescu practică prelegeri performative, adică sesiuni de desen realizat pe viu și proiectat pe un ecran, simultan cu o narațiune plină de digresiuni, concentrată asupra câtorva teme cum ar fi revoluțiile și transformările sociale, cultura materială a Europei de Est, micro-istoria subiectivă. Reprezintă România la Bienala de la Veneția 2001 în cadrul grupului Context. Lucrări în numeroase colecții private și publice, printre altele Albertina din Viena, MOMA New York, Ludwigsmuseum, Galeriile Uffizzi din Florența, Muzeul Național din Varșovia, Muzeul de Artă din Sao Paolo. Achimescu a predat la numeroase universități din Statele Unite, printre altele la University of Virginia (1999, 2002-2004) și la University of Arizona (2000-2001). Prorector al Academiei de Arte din Cracovia (2016-2020). Actualmente profesor la Facultatea de Intermedia și director al Școlii Doctorale a Academiei de Arte din Cracovia.

Dr. Bordás Beáta (RO)

Dr. Beáta Bordás, istoric de artă s-a născut la Sfântu Gheorghe în anul 1986. Și-a terminat studiile la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca unde a obținut gradul de doctor în istorie în anul 2013. 

În perioada cuprinsă între 2016-2021 a lucrat ca muzeolog și curator la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, apoi din vara anului 2021 este directoarea Centrului de Artă din Transilvania, cu sediul la Sfântu Gheorghe.

Domeniile ei de cercetare sunt arta în Transilvania în secolele al XIX-lea și al XX-lea și arhitectura din epoca istoricismului. Au apărut numeroase volume și studii individuale despre arta și patrimoniul construit din Transilvania scrise de ea. 

Prof. dr. Erőss István (HU)

Erőss István, artist plastic maghiar, și-a terminat studiile la Universitatea de Arte Plastice din Budapesta în anul 1995 la secția de grafică.  A mai studiat și în alte instituții, între care se numără Academia de Arte Frumoase din Viena, Academia Regală de Arte din Haga și Universitatea de Arte Plastice din Marseille.  În anul 2009 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Nature Art”. Este profesor la Institutul de Arte Vizuale în cadrul Universității Eszterházy Károly din Eger, începând din anul 2021 este rectorulul Universtății de Arte Plastice din Budapesta.

A făcut numeroase călătorii de studiu în țări exotice: a fost de cinci ori în Africa și de mai mult de patruzeci de ori în Asia în calitate de artist invitat, expozant, lector sau curator în numeroase tabere de artă sau simpozioane. Este expozant și organizator al unei serii de schimburi de expoziții internaționale intitulate SEGMENT, care cuprinde până în acest moment de două ori nouă evenimente, care s-au desfășurat în Ungaria respectiv în numeroase țări asiatice. În activitatea sa artistică el utilizează o mare varietate de genuri artistice, inclusiv gravuri, instalații și sculpturi.

Ferencz S. Apor (RO/HU)

Artist plastic născut în anul 1975. Și-a terminat studiile la Universitatea Națională de Arte din București în anul 2001. Este membru în mai multe organizații profesionale, între care se numără Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP), Asociația de Artă Caffart și Asociația Culturală MAMŰ din Budapesta (HU). Este fondatorul și redactorul forumului online de artă vizuală intitulat „Fórumtizenöt” [Forum cincisprezece] și este organizator activ al numeroaselor expoziții locale și evenimente profesionale. A primit numeroase premii și grant-uri de artă, printre care Bursa Hollósy Simon (2006) (HU), Premiul Barcsay (2011) (HU), Bursa Communitas (2003, 2010) (RO), Bursa Galeriei Budapest (2006, 2019) (HU), Bursa de Creație a Academiei Maghiare de Artă (2021) (HU).  Începând cu anul 2017 este curatorul Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc în Sfântu Gheorghe. 

În creațiile sale caută răspunsuri în primul rând la problemele existenței sale individuale și la întrebările sociale ale mediului în care trăiește. În multe lucrări ale sale putem descoperi ironia-autoironia, dar pe lângă acestea apare și tematica amintirii. Din când în când reinterpretează creațiile sale, realizând colaje sau instalații din obiecte personale și din fotgorafii de familie. În arta lui joacă un rol important obiectele găsite sau reconstruite. El integrează în lucrările sale și elemente ale culturii materiale din „provincia” sa.

Prof. dr. habil Adriana Lucaciu (RO)

S-a născut în1965 la Lugoj, Romania. Absolventă a Academiei Nationale de Artă București în anul 1992, specializarea Grafică, iar din anul 1993 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Studii doctorale finalizate la Universitatea de Vest din Timișoara (2005). În prezent este professor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design. 

A participat cu mai multe expoziții și concursuri internaționale (peste 400 de participări) în Argentina, Australia, Austria, Belarus, Bulgaria, Brazilia, Canada, Cehia, China, Croația, Germania, Franța, Grecia, India, Italia, Japonia, Lituania, Macedonia de Nord, Mexic, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Spania, SUA, Turcia, Ungaria.

A primit mai multe premii și burse atât în țată cât și în străinătate și a participat în mai multe programe de rezidență în Germania, Italia sau Austria. Trăiește și lucrează la Timișoara, România.

Szurcsik József (HU) 

József Szurcsik, pictor și artist grafic, s-a născut în anul 1959 la Budapesta. Între anii 1981 și 1985, 1985 și 1988 a absolvit secția de gravură la Facultatea Maghiară de Arte Plastice din Budapesta respectiv a participat și în educația postuniversitară. Începând cu 1985 a devenit artist exponator. Pe lângă munca artistică individuală el are și o activitate vastă de organizare și reprezentare artistică, fiind membru și funcționar al numeroaselor organizații și societăți din Ungaria și din străinătate.  

Un alt domeniu important de activitate al său este pedagogia artei: în perioada cuprinsă între 2006-2009 a fost profesor al Universitatea Eszterházy Károly din Eger și șeful Catedrei de Arte Vizuale, iar începând cu anul 2009 el predă la Universitatea Maghiară de Arte Plastice din Budapesta. În prezent este prorectorul universității, șeful Catedrei de Grafică, lector universitar.  

Posted in A VII-a ediţie a bienalei, 2022, Ştiri, Uncategorized.