Anunț de participare, 2022

Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a 7-a 

Sfântu Gheorghe, 2022

Consiliile Județene Covasna, Harghita și Mureș, precum și Centrul de Cultură al Județului Covasna, Centrul Cultural și de Arte Lăzarea și Muzeul Județean Mureș, anunță concursul pentru participarea la cea de-a 7-a ediție a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc.

Organizarea ediției a 6-a a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc a fost influențată în mare măsură de pandemie. Ca urmare am fost nevoiți să realizăm evenimentele noastre în spațiul online. În pofida provocărilor create de pandemie, anul acesta vom face totul ca să pregătim condițiile necesare pentru a crea un spațiu demn unei competiții profesionale. Ne străduim, ca acest eveniment să rămână și în anii următori un forum internațional important al graficii contemporane. 

Scopul principal al G7 este și în viitor să aducă în prim plan tendințele graficii contemporane, să ofere o imagine de ansamblu despre trendurile și dezvoltarea tehnicilor de gravură în grafica de azi. Evenimentul are rolul de a urmări și de a identifica, respectiv de a arăta acele interacțiuni, care pot conduce la fuziuni variate dintre tehnicile grafice tradiționale și cele experimentale.

Condițiile schimbate și experiența constrângerilor ne-au îndemnat pe toți să reevaluăm viziunea noastră despre viitor. Căutăm soluții, folosind strategii diferite la întrebările rămase fără răspuns ale acestor vremuri nesigure. Prin urmare, organizatorii propun ca titlul Strategii să fie cuvântul cheie al Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc din anul 2022.

Cu convingerea că operele născute din sensibilitatea creatoare a artiștilor participanți vor constitui o amprentă excelentă a perioadei trecute, așteptăm cu drag înscrierea dumneavoastră la concurs, sperând că evenimentele, care vor avea loc în octombrie 2022, se vor putea desfășura în întregime.

Cu ocazia ediției a 7-a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, așteptăm înscrierea la concurs a acelor artiști grafici și studenții ale facultăților de artă, care sunt devotați să lucreze cu diferitele tehnici ale graficii tradiționale, digitale și experimentale.

În spiritul ideilor de mai sus, organizatorii așteaptă lucrări grafice imprimate, realizate cu următoarele tehnici:
– lucrări grafice realizate cu procedee tradiționale
– lucrări grafice realizate cu tehnici de producere a imaginii digitale și imprimate cu mijloace digitale
– lucrări grafice pregătite cu tehnici de producere a imaginii digitale, dar imprimate cu tehnici tradiționale

Condițiile de participare și regulamentul Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a 7-a

Regulamentul Bienalei s-a modificat parțial. Vă rugăm să citiți cu atenție condițiile de participare și regulamentul!

1.PARTICIPANȚII
Pentru participarea la Bienală pot aplica artiștii plastici profesioniști și studenții la arte plastice, dacă respectă condițiile din invitația de participare.
Nu pot aplica asociații, organizații profesionale, alte grupări. Înscrierea la bienală se poate face numai personal.

2. CRITERII PENTRU LUCRĂRILE PARTICIPANTE
– Nu există îngrădiri tematice.
– Dimensiunile pe hârtie ale lucrărilor trimise este de minimum 30×30 cm, maximum 100×100 cm.
– Lucrarea grafică a fost realizată în ultimii doi ani.
– Se acceptă lucrările realizate prin toate tehnicile grafice de imprimare care se încadrează în definiția graficii în domeniul tiparului înalt, adânc și plan (xilogravură, linogravură, acvaforte, acvatinta, mezzotinta, litografie, serigrafie, tehnica individuală de multiplicare, C-print, offset, electro grafică etc.)
– Fiecare artist poate participa cu maxim 3 opere. Fiecare lucrare trimisă se consideră o operă. Elementele seriilor se consideră opere distincte, astfel o serie alcătuită din trei elemente corespunde cu trei opere.
– Nu se acceptă în concurs lucrări realizate în creion, pastel, cărbune, tuș și alte lucrări unicat, realizate fără tehnici de multiplicare, precum și fotografii imprimate sau reproduceri ale unor opere de artă (pictură, sculptură, instalație, performance etc.) fără nicio intervenție asupra imaginii.

3. ÎNSCRIEREA
Înscrierea se face exclusiv prin formularul online: www.gbiennial.ro
Încărcarea reproducerii digitale a lucrărilor se face online, prin formularul de înscriere, împreună cu datele solicitate.
Parametrii reproducerilor digitale:
– dimensiunea fișierului să nu depășească 15 MB
– se încarcă în format comprimat jpg, jpge, png, cu rezoluția de 300 dpi
– latura mai lungă a imaginii trebuie să fie de minimum 2500 pixeli

Dacă încărcarea s-a realizat cu succes, sistemul vă trimite un mesaj de confirmare la adresa de e-mail precizată în formular. Dacă aveți probleme cu înscrierea online, puteți solicita ajutor la adresa de e-mail: grafikaibiennale@gmail.com

Termenul limită de trimitere a reproducerilor digitale: 20 martie 2022, miezul nopții, ora 12:00 (UTC+2)  

Important! Prin înscriere, aplicantul își asumă ca, în cazul în care lucrarea sa este acceptată de juriu, va expedia prin poștă sau va aduce personal lucrarea în original la Bienală. Organizatorii nu își asumă imprimarea lucrărilor sau decontarea costurilor de imprimare!

Atenție! În faza de prejurizare nu trebuie să ne trimiteți lucrarea în original. În caz contrar, nu avem posibilitatea să vă o returnăm.

4. TAXĂ DE PARTICIPARE
La ediția a 7-a a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc nu se percepe taxă de participare.

5. SELECTAREA LUCRĂRILOR, JURIZARE
Juriul Bienalei este alcătuit din istorici de artă și artiști plastici recunoscuți la nivel internațional.
Jurizarea se desfășoară în două etape: prejurizare și selectarea lucrărilor premiate.
Deciziile juriului nu pot fi contestate.

5/a Prejurizare
Prejurizarea se face în baza reproducerilor digitale ale lucrărilor, trimise online.
Juriul alege lucrările pentru etapa a doua, acestea vor apărea în catalogul Bienalei.
Fiecare aplicant va fi înștiințat despre rezultatul prejurizării prin e-mail.

5/b Trimiterea prin poștă a lucrărilor selectate pentru etapa a doua
Lucrările în original trebuie trimise prin poștă sau aduse personal la Bienală.
Vă rugăm atașați la lucrările în original varianta printată a formularului de înscriere primit prin e-mail în urma înregistrării online de la prima etapă. Lucrările să fie numerotate și semnate conform standardelor de grafică internaționale.
Vă rugăm să ne trimiteți graficile originale fără ramă și passepartout, ambalate în mapă sau cilindru. 

Adresa poștală sau de predare:
Centrul de Cultură al Judeţului Covasna
RO-520008, Sfântu Gheorghe, Str. Libertății nr. 2
Jud. Covasna
România

Vă rugăm să menționați pe coletul poștal:
Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a 7-a
Imprimate pentru scop cultural, fără valoare comercială!

Termenul limită pentru trimiterea prin poștă (ștampila poștei) sau a predării personale: 31 mai 2022.
Lucrările expediate sau aduse mai târziu sunt excluse în mod automat. Nu putem să ne asumăm răspunderea pentru eventualele deteriorări în timpul transportului și nu avem posibilitatea de a le remedia.

5/c Premii
1. Marele Premiu al Bienalei: 2000 euro
2. Premiul Nagy Imre: 1000 euro
3. Premiul Plugor Sándor: 1000 euro
4. Premiul Nagy Pál: 1000 euro

6. EXPOZIȚIE ȘI DECERNAREA PREMIILOR
Lucrările selectate pentru etapa a doua vor fi expuse în cadrul Bienalei, în funcție de spațiul avut la dispoziție, precum și a clasificării juriului.
Locul expoziției: Centrul de Artă Transilvania, Sfântu Gheorghe
Vernisajul expoziției: 7 octombrie 2022, ora 17.
Decizia juriului și detaliile referitoare la vernisaj vor fi comunicate autorilor prin poștă, telefon sau e-mail.

7. DIVERSE
– Lucrările premiate vor rămâne în proprietatea Centrului de Artă Transilvania.
Fiecare artist are posibilitatea să doneze lucrarea lui, îmbogățind astfel colecția de grafică a Centrului de Artă din Transilvania. Puteți semnala această intenție la completarea formularului.
– Lucrările expuse vor fi înapoiate autorilor prin poștă după încheierea expozițiilor Bienalei ((în maximum un an). Lucrările oferite ca donație constituie excepție.
– Lucrările selectate pentru Bienală vor apărea în catalogul Bienalei.
– Organizatorii își rezervă dreptul la panotarea operelor de artă.

Participanții acceptă prin înscrierea la Bienală regulamentul acesteia!

Descarcă anunțul de participare: .pdf

Posted in A VII-a ediţie a bienalei, 2022, Ştiri, Uncategorized.