În data de 27 aprilie 2012 juriul internațional alcătuit din 7 membri s-a reunit pentru a doua oara cu scopul de a selecta din lucrările prejurizate în data de 22 martie 2012, lucrările care vor fi premiate în cadrul celei de a doua Bienală Internațională de Grafică. La aceasta competiție au fost trimise în total 819 de lucrări de către 340 de graficieni. Pe baza unor poze digitale realizate de către artiștii participanți despre lucrările lor, juriul a propus într-o primă fază 270 de lucrări aparținând a 184 de graficieni din 26 țări din Europa și de pe alte continente pentru a fi expuse în cadrul expozițiilor Bienalei, să apară în catalogul evenimentului și să participe la concurs. Termenul pentru trimiterea originalelor era data de 27 aprilie 2012. Pe baza lucrărilor originale juriul a selectat weekendul trecut cele mai bune lucrări ale Bienalei. Printre premianți se află artiști din România, Ungaria, Bulgaria, Polonia și Iran.
Deschiderea oficială a celei de a doua ediții a Bienalei Internaționale de Grafică – Contemplații Grafice va avea loc vineri, 18 mai 2012 la Sfântu Gheorghe, după următorul program: evenimentul va începe la ora 15 la galeria Magma cu expoziţia graficianului Fürjesi Csaba, câștigătorul marelui premiu din prima ediție; deschiderea continuă cu vernisajul Bienalei de la ora 17 la Galeria Gyárfás Jenő, iar ziua se va încheia cu Gala de Decernare a Premiilor la Teatrul Tamási Áron începând cu ora 18. Intrarea este liberă la oricare dintre evenimentele menționate mai sus. Organizatorii așteaptă cu drag iubitorii de artă și artiștii din țară, dar și din afara țării.
Premiul cel mare al Bienalei este oferit de data aceasta de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în valoare de 2.000 Euro, iar județele Harghita, Covasna și Mureș oferă și ei câte un premiu în valoare de 1.000 Euro. Bienala este organizată sub patronajul lui Kelemen Hunor.
3 mai 2012