Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc, Ediţia a III-a

Între 5 septembrie şi 20 decembrie 2014 este organizată pentru a treia oară Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc. Apelul de participare, anunţat pentru prima oară în 2010, apoi în 2012, de Consiliul Judeţean Covasna, Consiliul Judeţean Harghita şi Consiliul Judeţean Mureş a atras până acum artişti grafici din 26 de ţări.

Organizatorii din acest an, Consiliul Judeţean Covasna şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, precum şi coorganizatorii, Consiliul Judeţean Harghita şi Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea, oferă, ca şi în anii precedenţi, trei premii de câte 1000 de euro şi Marele Premiu al Bienalei de 2000 de euro. Aplicaţiile se primesc în două categorii: grafică tradiţională şi grafică experimentală. Cele mai bune patru lucrări vor fi selecţionate de un juriu profesional internaţional.

Evaluarea lucrărilor se va desfăşura în două etape: lucrările primite în format digital trec printr-o fază de preselecţie, pe parcursul căreia vor fi selectate cele 200 de lucrări propuse pentru participare, care urmează să fie trimise prin poştă, iar apoi, în urma unei noi selecţii de către juriu, dintre acestea vor fi alese cele patru lucrări premiate.

Gala de premiere va avea loc în data de 21 ianuarie 2015 în Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe.

Lucrările selectate spre participare la bienală vor fi expuse la Centrul de Artă Transilvania din Sfântu Gheorghe.

Mai multe informaţii, textul complet al apelului de participare în limbile maghiară, română şi engleză, condiţiile de eligibilitate, precum şi formularul de aplicare se pot descărca de pe site-ul: www.grafikaiszemle.ro.

Evenimentul este organizat sub patronajul D-lui Kelemen Hunor, fostul Ministru al Culturii al României.

Sinopsis / 2014

Dirijându-ne neobservat, dar foarte eficient gândirea, percepţia şi obiceiurile, universul nostru este acoperit aproape în totalitate de sistemul creat al semnelor vizuale. Trăim într-o lume dominată de imagini, fapt de care nu se mai poate să nu se ţină seama. În special creatorii care activează, gândesc în domeniul artelor plastice.

Acest caracter determinant al imaginii, schimbările funcţiei ei sociale pot fi reflectate îndeosebi de grafica multiplicativă, în cazul căreia transformările specifice ale genurilor, care se influenţează reciproc, sunt poate cel mai pronunţat perceptibile. Imaginea virtuală a schimbat rolul graficii multiplicabile, deşi imaginea imprimată, asociată cu caracterul material al operei de artă, nu şi-a pierdut din importanţă. În lumea revoluţiei vizuale nu mai are nici grafica frontiere, astăzi artistul poate să aleagă liber suportul imaginii generate de noile medii. Însă imaginea virtuală, când este imprimată, se poate întoarce la realitatea tradiţională, legată de materialitate, astfel devine şi imaginea digitalizată un mijloc al graficii multiplicabile.

Obiectivul Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc este să alăture localul şi universalul şi prin aceasta să caute, să determine locul tendinţelor artistice care se nasc în regiune, dar şi în alte părţi ale lumii, în cadrul trendurilor globale, atât în privinţa graficii tradiţionale, cât şi a graficii experimentale. Doreşte să realizeze acestea prin respectarea maximală a libertăţii fără stereotipuri a artiştilor în ceea ce priveşte alegerea mijloacelor, tehnicilor şi a suporturilor limbajului vizual.

Anunț de participare 2014

Contemplații Grafice
Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a III-a, Sfântu-Gheorghe, 2014

INTEGRUM
Plenitudinea e puterea creatoare

Consiliile Județene din Ținutul Secuiesc și Centrul de Cultură al Județului Covasna organizează evenimentul artistic Contemplații Grafice, Bienala de Grafică din Ținutului Secuiesc, ediția a III-a, sub genericul INTEGRUM.
Evenimentul este organizat sub patronajul D.-lui Kelemen Hunor, fostul ministru al Culturii.

Perioada de desfășurare: 5 septembrie – 20 decembrie 2014.

Bienala este structurată pe două secțiuni:

I.Grafică Tradițională
II.Grafică Experimentală

Condițiile de eligibilitate și regulamentul de participare:

I. Secțiunea Grafică Tradițională

1.Participanții:
La această secțiune se pot înscrie artiști plastici profesioniști și studenți ai universităților de artă din România și din străinătate, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în Regulament. Toți artiștii care doresc să intre în competiția deschisă de Bienală au obligația de a anexa la fișa de înscriere și autobiografia artistică/CV.

2. Datele despre lucrările de artă și autorii /artiștii înscriși în concurs :
La Secțiunea Grafică Tradițională, se acceptă lucrări realizate prin tehnici tradiționale de imprimare, prin procedeul tiparului înalt și al celui adânc sau plan (xilogravură, linogravură, aquaforte, aquatinta, mezzotinta, litografie, serigrafie, etc.) Nu se admit desene, desen pastel, aquarelă etc. Pe spatele lucrărilor, autorii au obligația de a lipi fișa cu datele din tabelul anexat și fișa de înscriere.

3. Toți artiștii au dreptul de a participa în concurs cu maximum 3 lucrări, toate fiind considerate drept o singură participare.

4. La categoria Grafică Tradițională, dimensiunile acceptate sunt: minime 30×30 cm și maxime 100×100 cm.

5. Locul și data limită de expediere a lucrărilor:

5/a: Prejurizarea:
În prima etapă a acestei secțiuni, participanții trebuie să trimită reproduceri perfecte ale lucrărilor înscrise, în format digital, conform următorilor parametri:
Fotografii digitale în format *.tiff sau *.jpg , rezoluţie 300 dpi (dimensiunea lungă a cadrului min. 2500 pixeli), la adresele de email: grafikaiszemle@grafikaiszemle.ro sau la grafikaiszemle@yahoo.com.

Este obligatoriu ca reproducerile digitale să fie însoțite de fișa de înscriere și fișa cu datele lucrărilor! Data limită de trimitere a reproducerilor digitale: (20) 25 noiembrie 2014, ora 12:00.
Important: Așadar, în această fază de prejurizare, NU trebuie trimise prin poștă lucrările originale! (În caz contrar, organizatorii nu își asumă responsabilitatea înapoierii lor.)
Rezultatele prejurizării vor fi comunicate fiecărui concurent, prin email.

5/b: Acordarea premiilor:
În a doua etapă a Bienalei, la Secțiunea Grafică Tradițională, vor rămâne în concurs artiștii care au trecut de faza prejurizării și care vor fi contactați pentru a trimite prin poștă lucrările originale.
Data limită de PRIMIRE a lucrărilor originale este (12) 17 decembrie 2014; lucrările pot fi trimise prin poștă (data primirii) sau pot fi aduse personal, la următoarea adresă:

Centrul Cultural al Județului Covasna, RO-52008, Sfântu Gheorghe, str. Libertății, nr. 2, jud. Covasna, România. Vă rugăm să menționați pe plic/ colet: Bienala de Grafică 2014!

Lucrările primite după data limită vor fi considerate respinse.

6. Conceptul Bienalei din acest an este construit în jurul termenului INTEGRUM. Lucrările înscrise în concurs pot fi creații cu tematică liberă, singura condiție eliminatorie se referă la perioada în care au fost create, în sensul că se admit doar lucrări grafice create în ultimii 2 ani.

7. Lucrările trebuie numerotate și semnate, după regulile internaționale în domeniul graficii multiplicative.

II. Secțiunea Grafică Experimentală

1. Participanții:
Și la această secțiune se pot înscrie artiști plastici profesioniști și studenți ai universităților de artă din România și din străinătate, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în prezentul Regulament. Toți artiștii care doresc să intre în competiția deschisă de Bienală au obligația de a anexa la fișa de înscriere și autobiografia artistică/CV.

2. Datele despre lucrările de artă și autorii /artiștii înscriși în concurs:
La Secțiunea Grafică Experimentală, se acceptă creații de grafică realizate prin cele mai noi soluții și tehnici de imprimare, cu caracter experimental/inovator (C-print, electrografică, fotolitografie etc.). Nu se admit desene, desen pastel, aquarelă etc. Juriul la criteriile de evaluare va acorda șanse la premii lucrărilor cu motivații grafice inovatoare. Pe spatele lucrărilor, autorii au obligația de a lipi fișa cu datele din tabelul anexat și fișa de înscriere.

3. Toți artiștii au dreptul de a participa în concurs cu maximum 3 lucrări, toate fiind considerate drept o singură participare.

4. La categoria Grafică Experimentală, dimensiunile maxime acceptate sunt 100×100 cm.

5. Locul și data limită de expediere a lucrărilor de artă:

5/a: Prejurizarea:
În prima etapă a Secțiunii Grafică Experimentală, participanții trebuie să trimită reproduceri perfecte ale lucrărilor înscrise, în format digital, conform următorilor parametri:
Fotografii digitale în format *.tiff sau *.jpg , rezoluție 300 dpi (dimensiunea lungă a cadrului min. 2500 pixeli), la adresele de email: grafikaiszemle@grafikaiszemle.ro sau la grafikaiszemle@yahoo.com.

Este obligatoriu ca reproducerile digitale să fie însoțite de fișa de înscriere și fișa cu datele lucrărilor! Data limită de trimitere a reproducerilor digitale: (20) 25 noiembrie 2014, ora 12:00.
Important: Așadar, în această fază de prejurizare, NU trebuie trimise prin poștă lucrările originale! (În caz contrar, organizatorii nu își asumă responsabilitatea înapoierii lor.)
Rezultatele prejurizării vor fi comunicate fiecărui concurent, prin email.

5/b: Acordarea premiilor:
În a doua etapă a Secțiunii Grafică Experimentală, vor rămâne în concurs artiștii care au trecut de faza prejurizării și care vor fi contactați pentru a trimite prin poștă lucrările originale.
Data limită de PRIMIRE a lucrărilor originale este (12) 17 decembrie 2014; lucrările pot fi trimise prin poștă (data primirii) sau pot fi aduse personal la următoarea adresă:

Centrul Cultural al Județului Covasna, RO-52008, Sfântu Gheorghe, str. Libertății, nr. 2, jud. Covasna, România. Vă rugăm să menționați pe plic/colet: Bienala de Grafică 2014!

Lucrările primite după data limită vor fi considerate respinse.

6. Conceptul Bienalei din acest an este construit în jurul termenului INTEGRUM. Lucrările înscrise în concurs pot fi creații cu tematică liberă, singura condiție eliminatorie se referă la perioada în care au fost create, în sensul că se admit doar lucrări grafice create în ultimii 2 ani.

7. Lucrările trebuie numerotate și semnate, după regulile internaționale în domeniul graficii multiplicative.

Juriul, jurizarea și acordarea premiilor:
Juriul este compus din graficieni și istorici de artă recunoscuți internațional, iar procesul de jurizare se va derula în două etape, descrise mai sus, la prezentarea Secțiunilor Bienalei.
Câștigătorii vor fi aleși dintre artiștii care au rămas în concurs după prejurizare. Lucrările finaliste vor fi expuse la Sfântu-Gheorghe, în funcție de posibilitățile de expunere, în Centrul de Artă Transilvania. Organizatorii își rezervă dreptul la panotarea operelor de artă.

• Deschiderea oficială a Bienalei va avea loc miercuri, 21 ianuarie 2015, ora 17:00.
• Participanții vor fi informați din timp asupra deciziilor juriului, prim email, telefon sau scrisoare poștală.
• Lucrările premiate vor rămâne în proprietatea Centrului de Artă Transilvania.
• Lucrările expuse vor fi înapoiate autorilor, prin poștă, în termen de un an de la data expoziției.
• Lucrările admise la Bienală vor apărea în Catalogul Bienalei.
• Prezenta adresă și fișa de înscriere sunt multiplicabile și au fost publicate pentru a funcționa ca documente despre Criteriile de eligibilitate și Regulamentul Bienalei.

Taxă de participare:
La Bienala de Grafică din Ținutului Secuiesc, ediția a III-a nu se percepe taxă de participare.

Generalități:
Nu pot aplica organizații profesionale și asociații, ci doar persoane fizice, respectiv artiști și studenți ai universităților de arte, la secțiunile și în condițiile mai sus menționate.
Lucrările de grafică originale trebuie trimise prin poștă sau aduse personal, fără cadru și paspartu, în mapă sau în cilindru de carton. Organizatorii nu își asumă responsabilitatea de eventualele deteriorări în timpul transportului poștal.

Premii:
1.Marele Premiu al Bienalei: 2000 euro
2.Premiul Nagy Imre: 1000 euro
3.Premiul Plugor Sándor: 1000 euro
4.Premiul Nagy Pál: 1000 euro

Gala de premiere va avea loc miercuri 21 ianuarie 2015, ora 17:00, la Teatrul Tamási Áron din Sf. Gheorghe. Operele de artă considerate admise la Bienală vor fi expuse la Centrul de Artă Transilvania din Sfântu-Gheorghe.

Descarcă anunțul de participare: pdf

Descarcă fișa de înscriere: pdf